Dupa un accident de masina cele doua personaje sufera de amnezie si nu stiu cine sunt.Aflam insa de la autoare ca relatia dintre cei doi e mai complicate,dar nu va spun in ce sens.
Stilul autoarei este fluid,curgator,paginile purtandu-te spre un final fericit (cum spune insasi autoarea "daca nu e un final fericit inseamna ca nu e finalul"),frumos spus,nu?
Imi cer scuze Iulia,dar nu am putut sa-mi dau seama cum ii cheama pe cei doi,dar acest lips a fost completat de stilul frumos al descrierilor,realist,conturand imagini cat de natural ale unui oras (nici aici nu mi-am dat seama despre ce oras era vorba,da nu-I bai ca nu are asa mare semnificatie).Romanul mi-a transmis un sentiment obsesiv,de pierdere si nesiguranta,personajele principale fiind parca smulse dintr-un univers haotiv,dracesc,in care e greu sa te regasesti printre cioburi,masti,persoane straine care nu te inteleg,doar pentru ca esti defect,nu esti perfect asemenea lor,asta face ca romanul sa fie o autopsie a persoanelor axioase intr-o lume a umbrelor si a perfectiunii.
Acest roman te face sa te opresti si sa te intrebi cat de real esti intr-o lume a perfectiunii,daca locul tau este aici,indiferent daca esti imobilizat intr-un scaun cu rotile,un handicap care te face inutil pentru cei din jur,sau te face invidios pe perfectiunea altora.
Dupa mine acest inconvient te face mai puternic mai loial cauzei tale.De ce sa te pierzi intr-o lume pustie cand poti sa-ti creezi propria lume unde sa fi regina?
Romanul asta vorbeste exact despre aceste neajunsuri tranformate in atuuri pentru o viata perfecta.
Multumesc Iulia pentru un roman frumos,scris cu durere si lacrimi,dar cu un final pe masura.
Caci
in final nu iubirea e cea care triumfa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu